RSS

Arhivele lunare: iulie 2014

Un adolescent care luptă cu o boală gravă a promovat Evaluarea Naţională şi a fost admis la liceu

546660_405156486183895_1847363572_n

Un adolescent din Botoşani a luat Evaluarea Naţională şi a fost admis la liceu, deşi o boală gravă l-a făcut să lipsească foarte mult de la şcoală. Mai mult, a dat examenele la scurt timp după ce terminase curele cu citostatice şi şedinţele de chimioterapie. Acum, caută ajutor pentru a putea urma liceul.

Bogdan Lăzăroi este un băiat în vârstă de 14 ani care a aflat, în ianuarie, că suferă de o formă agresivă de cancer al sângelui. Internările repetate la Spitalul de Copii din Iaşi l-au făcut pe Bogdan să lipsească de la şcoală o mare parte din semestrul II, dar, cu toate acestea, a reuşit să promoveze Evaluarea Naţională şi, cu media de admitere de 6,50, a fost admis la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, din oraşul său.

Şansele lui Bogdan de a urma liceul depind însă de o internare şi o operaţie la Institutul de Oncologie Pediatrică San Matteo Pavia, din Italia.

Cei care doresc să îl ajute pe Bogdan pot done orice sumă pe o platformă special creată pentru Bogdan Lăzăroi,http://salveazaoinima.ro/campaigns/bogdan-lazaroi/ sau direct în contul mamei băiatului, Elena Lăzăroi. Contul este RO82BACX0000000076129000 (Banca Țiriac) – 0748843517. Toată povestea lui de viață poate fi citită pe site-ul www.helpbogdan.wordpress.com.

 

surasa:Yahoo.Romania

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 iulie 2014 în Fără categorie

 

Concert de muzica Bizantina:”Axion Estin”-Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul”

Concert de muzica Bizantina:”Axion Estin”-Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul”

Îl cheamă Bogdan Lăzăroi și la vârsta cea mai frumoasă (14 ani) se luptă cu o boală foarte gravă. Viața lui s-a schimbat dramatic într-o zi de ianuarie, când Bogdan le-a spus părinților că nu se simte bine, iar verdictul medicilor a fost unul care i-a cutremurat pe toți: Limfom Malign Non Hodgkin Stadiul III tip Burkit, o formă agresivă de cancer al sângelui. 

Din copilul vioi si energic, așa cum îl știa toată lumea, curele de citostatice și ședințele de chimioterapie în regim de urgență l-au sleit de puteri și i-au lasat urme adânci în trupul lui. Cu toate acestea, Bogdan Lăzăroi rămâne un luptător și își dorește mai mult ca oricând să răpună boala care i-a marcat viața și o poate face numai cu ajutorul nostru.

Suma necesară pentru 12 ședințe de chimioterapie care îi pot salva viața lui Bogdan costă 15.000 de euro și pot fi făcute la Institutul de Oncologie Pediatrică San Matteo Pavia-Italia.

Cu acest prilej, Asociația „Salvează o inimă” va extinde campania de strangere de fonduri pentru salvarea lui Bogdan la nivel national și chiar international.

Astfel, duminică, 10 august 2014, începând cu ora 18.00 reprezentanții și prietenii Asociației vor organiza evenimentul caritabil „Axion Estin”, la Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie” din curtea Spitalului de Copii din Botoșani. Concertul va fi susținut de Grupul Psaltic Macarie Ieromonahul, iar toate fondurile strânse vor fi donate pentru a-l salva pe Bogdan. Mai mult decât atât, românii cu inima bună pot dona bani și online, pe o platformă special creată pentru Bogdan Lăzăroi,http://salveazaoinima.ro/campaigns/bogdan-lazaroi/ sau direct în contul mamei lui Bogdan, Elena Lăzăroi, RO 82 BACX0000000076129000 (Banca Țiriac) – 0748843517.

Toată povestea lui de viață poate fi citită pe website-ulwww.helpbogdan.wordpress.com.

„Am construit pagina pentru a-l ajuta pe Bogdan. Cei care acceseaza site-ul pot vedea câți donatori s-au alăturat cauzei, sumele donate și cât mai este necesar ca viața acestui minunat copil să fie salvată. Este un proiect mai amplu al Asociației „Salvează o inimă”, iar acest sistem de donații online va fi folosit pentru salvarea mai multor oameni. Deja l-am aplicat cu succes și pentru alte cauze, iar românii au reușit să salveze foarte mulți copii și familii care treceau prin clipe dramatice. Le mulțumim din suflet, cu acest prilej”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”.

Asociația „Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună. (Comunicat de presa)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 iulie 2014 în Fără categorie